blonde. my name is blonde…

Mi-am dorit intotdeauna sa fiu o bruneta cu parul lung, cu tenul bronzat – nu va ganditi la Beyonce, e draguta dar not my type, are fundu mare, iar eu sunt una dintre masochistele alea care prefera marimea zero. Si cum spuneam, bruneta, bronzata, cu un aer usor asiatic, fara ochi oblici, prefer ochii mari cu gene dese si sprancene generoase… Vise! Natura m-a facut satena, piele alba care se inroseste la prima raza de soare indiferent de SPF-ul lotiunii protectoare si de ora la care ies la plaja. Si, ca si cum nu ar fi fost destul misoginisimul afisat ostentativ de barbatii cu functii inalte care sufera de complexul “cine e cocosul?”, m-am bagat singura in bancurile cu blonde. La urma urmei, a fost chiar distractiv si ink mai e, complexatii de mai sus au incercat sa se infoaie si mai tare in pene cand au observat ca au de-a face cu o blonda, dar si-au geluit repede penele pe spate cand au realizat ca neuronii mei reusesc sa realizeze sinapse. Rule no.1: Never underestimate your enemy! Adevaru e ca imaginarul asta colectiv functioneaza al naibii de bine, poate mai bine decat a estimat Jung, cand vezi o blonda mai-mai ca esti tentat sa te gandesti ca se pricepe la un singur lucru si ala sigur nu e slujba pe care ai vrea sa i-o oferi sau o afacere pe din care planuiesti sa scoti muuulti banii si sa nu aiba legatura cu industria XXX. Damn it! Poate suntem un popor cu prejudecati, nush daca exsita si peste hotare aceleasi cutume inradacinate in imaginarul colectiv, dar promit sa aflu, sunt chiar curioasa.
Cam aceleasi lucruri, am refer la faza cu lipsa de incredere, mi s-a intamplat si mie, cand in prima saptamana din noua viata de blonda m-am dus sa sustin un interviu intr-o multinationala – nu spun care ca nu e politically correct. Mi-aduc si acum aminte zambetul ironic al managerului care m-a intervievat si care mai tarziu avea sa-mi recunoasca in fata ca a avut mari dubii in privinta mea, dar ma recomanda foarte bine CV-ul (aici n-am inteles prea bine la ce s-a referit, CV-ul meu era aproape gol pe atunci). In plus, a fost convins ca n-o sa rezist mai mult de 6 luni pe job. Am stat 7, m-am zbatut sa promovez, fara prea multe “succesuri” cum ar spune o conationala de-a noastra, asa ca mi-am luat zborul.
Ma intreb daca militienii, imi cer scuze potistii (chiar nu ma pot abtine, in Militari City mai toata lumea le zice militieni, gabori si alte nickname-uri pe care nu mi le amintesc) traiesc aceeasi drama cand ies in lume imbracati in uniforma.
Hmm, mintea asta umana nu iarta nimic, indiferent de nivelul de educatie, stereotipiile se manifesta, chiar si un cersetor ce trage cu pofta aurolac dintr-o punga stie sa fluiere dupa blonde si sa se umfle in pene ca e mai destept decat “ala care poarta cashcheta prin intersectii”. Ma intreb cum se manifesta in comportamentul unui bebeblus aceste stereotipii pe care le mosteneste, sau daca nu le mosteneste si Jung a inteles gresit, ma intreb care e varsta cand le dobandeste, cum devine constient de ele si cum isi formeaza altele pe parcursul vietii…
Una peste alta, viata de blonda are si ea partile ei bune, mai ales daca stii sa sfidezi prejudecatile celorlalti. Mai mult, oamenii sunt toleranti, in general, si am refer la marea masa, care cauta mai degraba sa smulga un zambet dintr-o situatie, pe principiu “Ce sa-i faci, e blonda, noroc ca avem si noi de cine rade!”